Di sciàvuru m’arricriu
Caminannu a l’appèdi strati-strati
sentu lu vuciàri e lu sparlittìu.
Lu fannu assittati fora l’anziani
‘mmucca a iddi mancu a li cani.
Pàrlanu di chissu e di chiddu,
di ‘ncrasciati, di corna,
di fuitini e di la crisi
ca nun s’arriva a fini misi.
Caminannu pi la via
la testa ti svarìa,
senti lu sciàvuru di cucinatu
e resti allammicatu.
Senti sciàvuru di pisci fritti,
di sazizza arrustuta ‘nta lu focu,
di pasta a fornu ggià sfurnata,
di patati fritti e di carni ‘mpanata.
Acchianannu, senti sciàvuru
di milinciani fritti, di sardi arrustuti,
di pasta cu l’agliu e l’ogliu,
di carni arrustuta cu lu ‘nzogliu.
|
Lu cchiù ardusu e dilizziusu
è chiddu di lu baccalà
anchi fattu cu tecchia di limiuni
cu lu sulu sciàvuru ti senti un liuni.
Unni ti trovi-trovi
è un forti richiamu
lu senti denzu e precisu
nni lu nasu ti resta ‘ncisu.
Chistu è lu sciàvuru
di la fìmmina, di carni
frisca e ‘mprufumata,
pronta a èssiri assapurata.
Lu nasu avi l’uduratu supraffinu,
la fimmina la senti puru di luntanu.
Parica la tuccassi, quasi avarìu,
sentu lu so sciàvuru e m’arricriu.
2013
Giuseppe Cardella
|